Cântăreaţa Alessia a trecut prin clipe de coşmar! Tânăra, dezvăluiri despre agresiunile la care a fost supusă de fostul iubit şi părinţii acestuia
Alessia, pe numele său real Elena Baboia este una dintre artistele apreciate de la noi din ţară. Deşi a avut succes pe plan profesional de-a lungul timpului, în ultimii ani de zile, frumoasa blondină s-a retras din lumina reflectoarelor. Motivul a fost necunoscut până acum, dar recent vedeta a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat.
Alessia şi-a deschis sufletul în faţa fanilor săi şi a povestit cum s-a destrămat relaţia sa, dar şi cum era la un pas de a-şi pierde copilul.
Artista şi fostul său partener nu au fost niciodată căsătoriţi, însă au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Totul între cei doi s-a schimbat în momentul în care părinţii lui Ionuţ au început să se bage în relaţia lor. Momentele prin care Alessia a trecut i-au lăsat urme adânci în suflet, mai ales că a fost nevoită să treacă singură prin toate, pentru că iubitul său nu îi lua niciodată apărarea.
„Nu am fost căsătoriți niciodată. Relația a durat cam cinci ani de zile, dar practic am fost împreună trei ani.
Noi nu prea ne-am certat din cauza noastră, noi ne-am certat doar din cauza părinților lui. Toate discuțiile noastre erau doar de la părinții lui. El nu spunea nimic, eu eram singuă în lupta cu ei, iar el niciodată nu îmi lua apărarea, așa cum mi se pare normal să spună.
Nu a fost violent cu mine, a avut câteva ieșiri, vreo trei ieșiri. Avea ieșiri violente, dar nu asupra mea, în primii ani.
Se răzbuna pe lucruri, pe lucrurile din casă”, a declarat Alessia.
Invitată în emisiunea Teo Show, artista a dezvăluit cum a decis să pună punct şi să o ia de la capăt. Se pare că cei doi au dorit la început să ia doar o pauză, crezând că situaţia dintre ei se poate rezolva…
„Noi chiar am încercat să stăm așa și pentru copil. Am crezut că nu o să mă deranjeze, dar nu pot să știu că ești cu altcineva și vii și stai acasă. Când ne-am separat, în 2019, am stabilit să luăm o pauză de șașe luni. Nu din lipsa dragostei, era tensiunea prea mare. La un moment dat mi-a spus că din răzbunare a făcut-o. El a spus sus și tare că nu m-a înșelat. Deja nu mai puteam cu părinții lui, eram dusă la extrem.
Pe mama am exclus-o din viața mea. L-a jignit odată și am dat-o afară din casă. Mama vedea și l-a jignit și i-am spus să plece. I-am spus „Să nu-l jignești pe bărbatul meu”, a mai adăugat artista.
„Dacă te duci, poti să faci și întrerupere de sarcină”
Mai mult, cântăreaţa a povestit cum iubitul i-a interzis să meargă la o petrecere organizată de o bună prietenă. Ionuţ i-a dat cântăreţei o replică şocantă pe care aceasta nu o va uita niciodată.
„Un prieten de-al meu s-a căsătorit și viitoarea lui soție a zis să mergem la petrecerea burlăcițelor în Herăstrău. Eu eram însărcinată în trei luni, stăteam la părinții lui atunci. Am închis telefonul cu ea, eram cu Ionuț în mașină și i-am zis că mă duc la petrecerea burlăcițelor. A zis „dacă te duci, poti să faci și întrerupere de sarcină”. Dacă îmi spui lucrurile astea, înseamnă că nu meriți să fii părinte. Am intrat în casă și plângeam foarte tare și m-a întrebat mama lui de ce plâng și i-am zis. Și am intrat în cameră și am început să plâng mai tare și am auzit-o pe mama lui spunând „să știe că s-a măritat, ori cu tine de mână, ori în casă”. Niciodată! Eu sunt pe picioarele mele de la 14 ani, nu îmi spune nimeni să stau în casă. (…)”, a mai spus aceasta.
Alessia, amenințată de părinții fostului iubit
Pe lângă toate aceste lucruri, Alessia a mai povestit şi un alt episod cutremurător în care de această dată au fost implicaţi părinţii iubitului său.
După ce a lăsat copilul la tatăl său câteva zile a venit şi momentul să îl ia înapoi acasă, însă lucrurile au degenerat şi totul s-a transformat într-un scandal de proporţii.
„Am început să primesc amenințări. Părinții lui m-au amenința de când eram însărcinată că ei aveau să îmi educe copilul. De frică, m-am mutat la cineva acasă. S-au mai liniștit apele între noi, adică așa am crezut eu, și i-am spus să vină să îi dau copilul. Noroc că l-am întregistrat, începusem deja să știu cu cine am de-a face. Și i-am dat copilul pe data de 10 august și mi-a spus că mi-l aduce pe 17. Și pe 17 mi-a zis să i-l mai las o zi. Pe 18 aveam programare la Poliție la Constanța să îmi schimb domiciliul și pe 18 când eram în fața Poliției a spus că nu îmi mai dă copilul. M-am dus direct la București, să îmi iau copilul. Am sunat la 112, nu m-au lăsat să îmi iau copilul, să îl văd. A coborât tatăl lui și mi-a arătat dosul, om la 60 de ani, râdea de durerea mea. Eram în genunchi și urlam pe scară efectiv. Am plecat așa cum am venit și peste trei zile am venit să-mi iau copilul. Îmi spusese Ionuț că sunt în oraș și am așteptat. Am coborât din mașină când au parcat. A coborât mama lui cu Alvin, a venit la mine și ma luat în brațe, iar mama lui Ionuț mi l-a smuls din brațe.
Mi l-a smuls! L-a tras de mâini, copilul urla. L-a strigat pe soțul ei, a venit, m-a strâns de gât până am căzut pe mașini, până am leșinat pentru câteva secunde. A venit unul din băieți și i-a scos mâinile din gâtul meu. Am reușit să recuperez copilul. Trăgea bunica lui de el ca de un ursuleț de pluș, nu realiza că nu e ok ce face. După care, când a văzut că nu scapă de mine, l-a tras efectiv de șolduri și s-a trântit pe asfalt cu el, ca să mi-l smulgă din brațe. De teamă că îi va face ceva rău, l-am lăsat. Când a văzut că treaba e deja nasoală, eu aveam hainele rupte pe mine și aveam sânge, când au văzut că copilul striga ca din gură de șarpe… Și au apărut doi oameni pe stradă, dacă nu era ei, cine știe… Femeia a început să strige să o ajute că e copilul ei. Și unul dintre băieți a venit și m-a lovit. I-am zis că femeia are 60 de ani, cum să fie copilul ei? Și așa am luat copilul”, a mai declarat Alessia.
Din fericire, cântăreaţa a reuşit să obţină un ordin de protecţie, în baza fotografiilor în care apărea cu răni, atât ea, cât şi copilul său.
„Părinții lui Ionuț au sunat la 112 și au spus „o blondă și doi bărbați ne-au furat copilul” și m-au oprit pentru răpire, că-mi răpisem copilul. Am ajuns la Poliție, am scos certficatul de naștere și și-au cerut scuze toți polițiștii. Au crezut că am răpit copilul cuiva. Și s-a emis un ordin de protecție pe numele tuturor. Inițial a fost pentru cinci zile, apoi a fost pentru trei luni. Copilul meu se trezea noaptea și avea coșmaruri. El avea sânge coagulat la mâini de la cum îl strângea de mâini. Eu aveam urmele degetelor tatălui lui Ionuț la gât, sunt pozele la Poliție. Au făcut rost de filmările de pe camerele de luat vederi și au venit cu ele în instanță. Judecătoarea nu a putut să se uite efectiv. Când am plecat să îl iau, am spus că prefer să mor decât să nu îmi iau copilul acasă”, a încheiat Alessia.
Sursă foto: Instagram